luni, 20 august 2012

Scrisoare deschisa


Stimate domnule primar

 


Astazi in presa am gasind urmatorul articol:                                                       
Timisorenii vor lua troleibuzul spre Dumbravita  - Tion - Scris de Delia S. Barbu      
După ce, în luna martie, cjudeţeni au votat proiectul de Extindere a reţelei de troleibuz Dumbrăviţa, urmând ca el să fie promovat în vederea accesării fondurilor nerambursabile prin POR 2007-2013, lucrurile au avansat. Troleibuzul va ajunge, în lunile următoare, în Dumbrăviţa.
„În 4 octombrie va fi vizita precontractuală, aceasta fiind ultima etapă de evaluare a proiectului de extindere a reţelei de troleibuz spre Dumbrăviţa”, a declarat, luni, viceprimarul Sorin Grindeanu. Astfel, timişorenii se vor putea deplasa, în curând, cu acest mijloc de transport nepoluant, spre Dumbrăviţa şi Ghiroda. „Suntem mai avansaţi cu proiectul pe Dumbrăviţa. În 4 octombrie va fi vizita precontractuală, aceasta fiind ultima etapă de evaluare după care, dacă se primeşte undă verde, se trimit actele la Bucureşti cu recomandarea de semnare a contractului de finanţare”, a detaliat, luni, viceprimarul Sorin Grindeanu. În ceea ce priveşte Ghiroda, apar detalii în plus. „Pentru Ghiroda, trebuie să preluăm de la Administrarea Drumurilor Naţionale segmentul de drum pe care se vor face lucrări, după care va continua etapa de evaluare”, a completat Sorin Grindeanu.
                                                                                                                                                                    
Stimate domnule primar, lucrarilor pentru introducerea troleibuzelor la Dumbravita respectiv Ghiroda au fost demarate la comanda fostului primar fara a exista nici un studiu de impact care sa arate costurile si beneficiile acestei investitii.                                                                                   In acest moment, cand regia este practic falimentara, demararea unei astfel de investitii din partea primariei imi pare ceva asemanator campaniei lui Pyrus.                                                                     Va rog ca in 4 octombrie la ultima etapă de evaluare a proiectului de extindere a reţelei de troleibuz spre Dumbrăviţa sa aveti in vedere si urmatoarele:
1.    In Timisoara  troleibuzele Skoda datorita constructiei lor pot functiona atat pe motor electric cat si pe motor termic, deci fara a face nici o investitie suplimentara se poate asigura legatura Timisoarei cu Ghiroda si Dumbravita folosint troleibuzele existente in oras pe motor electric si in afara lui pe motor termic.
2.    In cadrul Investitiei, care dupa parerea mea se va ridica la10.000.000 euro, pe langa lucrarile de plantare de stalpi, realizarea unei retele de contact moderne (compensate), realizarea retelelor de cabluri de alimentare a retelei de contact, va trebui sa se realizeze si doua substratii de transformare redresare, cate una pentru fiecare retea. Acest lucru nu a fost spus inca de nimeni, dar nivelul tensiunii de alimentare a retelei de contact la iesirea din Timisoara atat catre Ghiroda cat si catre Dumbravita este in jur de 500-550 V . Acesat lucru, care poate crea probleme motorului electric, se datoreste faptului ca substatiile de transformare redresare 4 si 5 nu au fost modernizate si au caluri de alimentare intoarcere cazute, fapt ce a dus la legarea in scurtcircuit a reteei de contact.                                                                                                                                               Pentru alimentare celor doua substatii de transformare redresare vor trebui realizate si doua alimentari de 20kV, cea ce va impune obtinerea unor abrobari greoaie de la ENEL.
3.     In Timisoara au fost modernizati 40 km linie de tramvai, ramanand de modernizat inca 40 Km, precum si realizarea unui depou noude tramvaie si modernizarea depoului din Dambovita. Numai prin finalizarea acestor investitii vom putea achizitiona tramvaie noi care sa aiba si o durata de viata ridicata. De asemenea consider ca inceperea unor investitii noi fara finalizarea celor incepute este o mare eroare si practic un mare pas inapoi pentru transportul electric de calatori, care in ultimii patru ani a suferit destul..    
Va multumesc

duminică, 19 august 2012

Dar la cine a ajuns spaga, aveti idee?

Primaria Timisoara a prezentat noile autobuze Mercedes cu burduf  trei, cei mai tari :) care s-au ocupat de achizitie: don gigi, pisculita, popa


Spaga Daimler a umplut Romania de autobuze Mercedes, Masinile sunt bune, Nu?.Dar la cine a ajuns spaga, aveti idee?


Firma Daimler a dat cadouri in valoare de mai multe milioane de euro oficialilor din mai multe tari, printre care si Romania sau Bulgaria, cu scopul de a facilita incheierea unor contracte de vanzare a mai multor modele de autobuze Mercedes destinate transportului public.
Platile incorecte au fost efectuate prin intermediul birourilor din Istanbul ale subsidiarei Mercedes-Benz Turk (MB Turk) a Daimler si se ridica la cel putin 3,88 milioane de euro, informeaza agentia Mediafax citata de Romania Libera .

Mii de autobuze Mercedes Conecto si Citaro au fost achizitionate si in ultima perioada de regiile locale de transport sau entitati private din Bucuresti, Timisoara, Craiova, Brasov, Oradea, Bacau, Tg. Mures, Baia Mare, Targoviste si Zalau. 

Conform sursei citate, mita ar fi adus firmei germane venituri de 95 milioane euro. 

Din investigatiile facute reiese ca au fost facute plati de aproximativ 6,05 milioane euro catre parti terte in legatura cu tranzactii de export de autovehicule catre clienti guvernamentali din afara Turciei, respectiv din Coreea de Nord, Letonia, Bulgaria, Libia, Romania, Rusia, Arabia Saudita, Yemen si alte state. 

Din suma de 6,05 milioane euro, cel putin 3,88 milioane euro au constat in plati incorecte si cadouri care au fost platite unor oficiali guvernamentali sau unor parti terte, cu intelegerea ca acestea sa fie date mai departe, in intregime sau partial, unor oficiali care sa ajute Daimler sa-si asigure vanzarea unor autovehicule catre clienti guvernamentali.

In perioada investigata adica 2005-2006, regiile locale de transport public din Romania, subordonate primariilor, au semnat contracte sau au achizitionat peste o mie de autobuze Mercedes. 

Cel mai mare cumparator a fost RAT Bucuresti, cu 1.000 de autobuze cumparate la preturi cuprinse intre 180.000 si 210.000 de euro, urmat de RAT Timisoara, cu 55 autobuze achizitionate in 2005. 

La inceputul acestui an, Primaria Timisoara a mai cumparat in leasing 30 de autobuze cu burduf Citaro la un pret total de 11 milioane de euro.

vineri, 17 august 2012

povesti ale baronului munchausen


 In ultimii  ani popa, care se pare ca are pregatire adecvata a  dezinformat  total imaginera  referitoar la transportul local. Folosindu-se de contractele de publiciutate incheiata cu unele ziare si apeland la mercenariatul purtatorilor de cuvant,  a transmis in mod continu pentru  presa informatii eronate, care au facut ca cititorii (calatori) sa fie complect dezinformati.                                                                                                                                 Am sa incerc sa va prezint adevarata imagine a transportului in comun incercand sa prezint adevarata imagine nu cea din propaganda falsa  publicata de foile de presa din Timisoara.
Tramvaiele ar trebui scoase din circulație pentru că au inspecția tehnică EXPIRATĂ se trambita in presa. O afirmatie aproape adevarata. Toate tramvaiele sosite din germania aveau verificarea tehnica la zi . dureros este faptul ca in nici un ziar nu s-a precizat ca inspecția tehnică la tramvaie se face in cadrul regiei. Cuza pentru care s-a ajuns in aceasta situatie este data de faptul ca popa si acolitii sai, in ultimiii 4 ani, nu au mai avut  nici o avtivitate de intretinere si revizie la parcul de tramvaie, astfel incat tramvaiele au ajus adevarate epave care nu mai pot trece criteriile impuse de inspectia tehnica. Dureros este ca popa a dus aceasta politica agresiva si criminala doar pentru a putea realiza  un nou tun -.cumpararea de tramvaie noi la un pret MODIC de numai 3.500.000. euro/buc.                                                                                                                          Concluzia e ca pentru ca popa si don gigi sa poata sa incaseze cateva milioane de euroi dumneavoastra erati obligati sa circulati cu tramvaie care luau foc, se stricau pe traseu si produceau accidente mortale.                                                                                                          In orice tara cuivilizata RATT-ul ar fi fost anchetata de mult, pentru distrugerea cu buna intentie a bunului public, dar in Romania inca se poate orice.   
Tramvaiele circulă din an in pasti. Multe tramvaie au fost scoase din circulație pentru că reprezentau un pericol pentru călători ni se spune in presa. Realitarea dureroasa este ca nimeni din presa nu spune ca nu se mai face intretinerea la parcului circulant si e normal ca el sa cada. La preluarea regiei de popa, parcul circulant afost de 85 - 90 trenuri tramvai iar in aceste zile daca el ajunge la 35-40 vagoane e o minune. Prin neefectuarea lucrarilor de intretinere prevazute in normative, popa a reusit performanta de a pune pe butuci peste 40-50 vagoane de tramvai. Si toata aceasta porcarie pentru  un singur scop – obtinerea comisioul de la tramvaie.
Tramvaiele sunt mizerabile, jegoase, împutite si murdare, un lucru pe care presa la evitat sa-l aduca in evidenta.                                                                                                    E normal ca daca nu se mai face nici o intretinere de ce ar mai fie curatate tramvaiele in depou, iar cand sunt in circulatie  pe nimeni nu intereseaza cati boschetari isi duc veacul in ele.
Din cauza parcului circulant vom fi nevoiti sa inlocuim tramvaiele cu autobuze ne spun ziaristii. Deja popa si don gigi au desfintat linia 3, urmand  ca liniile 7 si 5 sa fie oprite cat mai repede. Toate acestea se intampla dupa ce au fost modernizati 40 km linie cale pentru care s-au consumat peste 40.000.000 euro. Ar trebui sa stiti ca platim acesdti bani pana in anul 2020. Politica dusa de popa a fost sa intrerupa in toata regia activitatea de mentenanta. La aceasta data in aceleasi conditii cu parcul de tramvaie se gasesc liniile detramvai, firul de contact, cablurile elecvtrice si substatiile de transformar
Astept si opinile dumneavoastra.
V multumesc 


miercuri, 15 august 2012

Inca o data RATT joaca "popa prostu" pe nervii si banii timisorenilor.Ne intrebam pina cind???


Inca o data RATT joaca "popa prostu" pe nervii si banii timisorenilor.Ne intrebam pina cind???

Astazi linia tramvaiului 7 a ramas goala...
In statii oamenii asteptau un mijloc de transport care sa-i duca , la servici , la piata sau la gara
Asteptau cu abonamentele si biletele in buzunar un tramvai numit " dorinta" .
Si asteptau...
In statii nici un afis care sa le spuna bietilor oameni ca stau in zadar si pierd timpul.
Mergem spre linia lui 2 pe jos, spre Dambovita
Acolo panoul "electric" de la autobuzul 3 -(fostul tramvai 3 acum desfiintat) lipseste si el
Pe panoul de la linia 2 cu intervalele de sosire doar XXX
Cam ce e si in mintea menajerilor de la RATT -xxx-batman-batman.
Ma intreb de ce suntem obligati sa platim din banii publici,banii nostrii in fond asemenea incompetenti.???
Si pina cind toate astea???
Nu stiu cit e de normal ca menajerul care detine o firma de taxi sa administreze o regie de transport in comun!