fara titlu

(După „Vă mulțumesc!“, de Adrian Păunescu, 1986) Întregi ai dumneavoastră, așa se simt din nou, Că de mințit prin ziare, mintiti cu zel si har, Să vă sfintit lacasul, cinstit și fals erou, Renască iar speranța pe-acolo, prin altar! Sunteţi destul de tânăr şi-aveti pe cap o casca, Aţi deşteptat speranţa la toti pupincuristi, V-aţi transformat minciuna într-o umană mască. Cladind o parohie peste-un depou oameni tristi Necazuri sunt destule, în viața tuturor, Și fiecare vede dezastrul uns cu gel Dar oamenii suportă necazul mai ușor Când popa canta-n stana cu fiul langa el. Au zăngănit si lanțuri, e clar, nu iese ciorba Și nu vin procurorii să ne plătească gazul. Parcă dormeam mai bine când mai mergea „o vorbă“. Parchetul, este musai, să schimbe iar macazul! De-aici și umilința la care sunt constrâns Că nu am fost cu pana de-a dumneavoastra parte, Sărac, hulit și singur și cu bagajul strâns N-am vrut să vă fiu ostașul servil până la moarte. În vremurile grele pe care le trăim, Când euroiul șubred se plânge că îl doare, Mistificand minciuna, eroule sublim, V-ati transformat in pastor ca unica salvare. Îmbătrânit în rele, acum te nasti din nou, Când limba-ti vă urmează a curului chemare, Vă mulțumesc, de toate, cinstit și fals erou, Gar geniul dumneavoastră, oare, pe cand apare?