miercuri, 6 noiembrie 2013

Investitia este gandita...?

Şefii primăriei promit că vom avea tramvaie reabilitate în Timişoara într-un termen scurt. Au fost depuse actele pentru licitaţia electronică şi, cel mai probabil, în luna februarie se va cunoaşte firma câştigătoare. Pe parcursul următorilor patru ani, 30 de tramvaie din Timişoara vor fi refăcute pentru a dispune de cele mai noi facilităţi în domeniu. Mijloacele de transport în comun vor beneficia de aer condiţionat, încălzire în scaune, camere video, motoare noi, caroserii noi. Practic, doar şasiul va fi păstrat intact. „Am pus anunţul de intenţie pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), iar documentaţia finală este transmisă către ANRMAP (Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice - n.r.). Urmează ca acest caiet de sarcini să fie publicat pe SEAP în perioada imediat următoare. Forma de achiziţie este aceea de acord cadru, pe 4 ani, asta însemnând reabilitarea de tramvaie într-un număr maxim de 30, cu toate facilităţile din punct de vedere al confortului, dar şi cu facilităţi constructive şi de siguranţă. În funcţie de disponibilităţile din bugetul local, în fiecare an se vor reabilita un număr specific de tramvaie”, a declarat viceprimarul Dan Diaconu. Licitaţia va dura aproape două luni, fiind urmată de evaluarea ofertelor. Între timp, în bugetul pe anul viitor se va stabili o sumă destinată reabilitării tramvaielor. Astfel, la finalizarea licitaţiei, se vor putea începe lucrările la tramvaie. „În mod normal, este o licitaţie care trebuie să rămână publicată timp de 52 de zile. Dacă publicarea va fi făcută azi sau mâine, probabil că va fi gata la începutul lunii ianuarie, pentru faza de depunere a ofertelor, urmată de evaluare. Probabil, după experienţa cu celelalte licitaţii, am putea avea un câştigător la începutul lunii februarie a anului viitor”, a mai explicat viceprimarul. În plus, acesta a precizat că licitaţia este una internaţională, iar tramvaiele Timişoarei ar putea merge pentru reabilitare şi în alte ţări: „Este un anunţ de intenţie la care orice firmă din România sau din străinătate poate să participe. Este o licitaţie de valoare mare şi ca atare, din câte ştiu eu, se publică şi în jurnalul european.” Stimate domnule viceprimar, imi pare rau ca trebuie sa fac unele complectari dar conside ca in acest moment la nivelul primariei sunt mari carente legate de transportul in comun. In articol se preciza ca pe parcursul următorilor patru ani, 30 de tramvaie din Timişoara vor fi refăcute pentru a dispune de cele mai noi facilităţi în domeniu. Mijloacele de transport în comun vor beneficia de aer condiţionat, încălzire în scaune, camere video, motoare noi, caroserii noi. Practic, doar şasiul va fi păstrat intact. Totul e frumos, zoz bombon, dar cineva din primaria si-a pus intrebarea ca aceste tramvaie vor trebui si intretinute, in caz contrar vor ajunge in aceiasi stare in care sunt actualele tramvaie. As dori sa va pun cateva intrebari: De ce nimeni din primarie nu se zbate pentru demararea constrctiei unui nou depou de tramvaie in bucla de la IOT? De ce nimeni din primarie nu se zbate pentru pentru modernizarea depoului din Dambovita ? De ce nimeni din primarie nu se zbate pentru reamenajarea retelei de tramvai? De ce nimeni din primarie nu se zbate pentru modernizarea substatiilor de redresare? Sunt niste intrebari la care daca nu se vor cauta raspunsuri cat mai urgent vom constata ca modernizam tramvaie s-a facut degeaba.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu