Careul de aşi al primarilor care au transformat Timişoara în “Mica Vienă”
Citeste mai mult: adev.ro/mi8ler
Citeste mai mult: adev.ro/mi8ler
Dupa ce am avut Careul
de aşi al primarilor care au transformat Timişoara în “Mica Vienă”,cand va
aparea si primarul care sa realizeze chinta royala?
Preluat
de la d-nul Stefan Both
La mijlocul secolul al XIX-lea, Timişoara a început să
înflorească într-un ritm ameţitor. Până la Primul Război Mondial avea să devină
al treilea oraş ca importanţă al Ungariei de atunci, după Budapesta şi Presburg
(Bratislava).
1.Johann K. Preyer (1805-1888) şi-a început primul mandat ca primar al Timişoarei în 1844 şi s-a aflat la conducerea oraşului până în 1858. Este considerat întemeietorul oraşului modern. În urma muncii sale de 14 ani a lăsat scrisă "Monografia oraşului liber crăiesc", una din cărţile care descriu cel mai bine viaţa Timişoarei la mijlocul secolului al XIX-lea. Preyer s-a născut la Lugoj, în 28 octombrie 1805, a urmat şcoala primară din oraşul natal, liceul la Szeged, iar în 1824 a absolvit Facultatea de Drept de la Presburg (actualmente Bratislava). De numele lui sunt legate înfiinţarea în 1846 a Fabricii de tutun şi a primei case de economii din oraş sau introducerea gazului lampant pentru iluminat stradal. În 1845 s-a înfiinţat prima asociaţie muzicală, iar în 1846 Şcoala de Muzică şi Academia de Drept. A luat măsuri care au dus la dezvoltarea industriei şi comerţului. Johann Preyer a condus oraşul şi în revoluţia din 1848-1849, reuşind în scurt timp să înlăture urmările asediului Timişoarei “Timişoara, oarecum ultimul bastion al civilizaţiei de azi înspre Orient, la câteva ore de graniţa Imperiului Otoman, este ultima purtătoare de cultură, care emană din civilizaţia europeană… Impresia pe care oraşul Timişoara o face de obicei asupra străinului, este una favorabilă. Dar n-are voie să aducă cu el criteriile pariziene, vienze sau, în general, ale oraşelor rezidenţiale, căci, naturalmente ar fi dezamăgit. Dar acest oraş, mai ales Cetatea şi Iosefinul, are străzi drepte, aşezate dreptunghiular. Cetatea complet pavată, periferiile parţial. Cetatea are aproape în totalitate trotuare bune, cu excepţia unor străzi laterale, unde casele sunt cu parter, în rest clădirile sunt cu unul, două sau trei etaje, care toate sunt acoperite cu ţiglă, la parter aproape toate au prăvălii, cu vitrine elegante, rivalizând cu oraşele mari şi care conferă oraşului un aspect prietenos. Două pieţe de mărimi puţin obişnuite şi regulate şi mai multe mici oferă activităţii intense a locuitorilor spaţiu şi aer, curăţenia contrastează plăcut cu starea altor oraşe de provincie, iar iluminarea excepţională, care în curând va funcţiona cu gaz, este recunoscută ca neîntrecută în Ungaria. Timişoara corespunde ca atare exigenţelor necesare, care se pot pune unui oraş de rangul doi sau trei, până şi în privinţa caleştilor. Împrejurimea prezintă alei plăcute, nou plantate, cu multă grijă, pentru plimbări, făcând legătura cu periferia", spune Preyer în monografie. O duzină de ziare, două librării care vând obiecte de artă, biblioteca de împrumut, prima din Imperiu, sala de spectacole unde au concertat Liszt, Lowe şi Erl, Arena din grădină, unde se joacă piese de teatru sau tipografiile vorbesc despre viaţa spirituală a Timişoarei din perioada lui Johann Preyer. În perioada lui Johann Preyer a început construirea unor hoteluri elegante, s-a pus în funcţiune primul oficiu telegrafic şi s-a construit calea ferată Timişoara – Szeged. În 1858 cade în dizgraţie şi este înlăturat din funcţie. Se retrage la Gmunden, în Austria, unde se ocupă de literatură. Revine în Timişoara în anul 1861 şi este numit judecător de tribunal la Curtea de Justiţie Imperială şi vicepreşedinte de tribunal. Deziluzionat de sistemul birocratic, în 1876 se retrage definitiv la Kirchenberg, în Austria, unde va şi muri la vârsta de 83 de ani.
Primarul care a introdus tramvaiul cu cai
2.Următorul mare primar al Timişoarei va fi
Károly Küttel (1818 - 1875). Acesta a avut două mandate de succes:
1859-1861 şi 1867-1872. Familia Küttel este originară din Anglia, din comitatul
Northampton. În timpul războiului de 100 de ani, familia lui s-a stabilit în
Franţa de unde, în timpul războaielor religioase, a fost silită să emigreze în
Germania. În timpul administraţiei lui Károly Küttel, funcţia militară a
cetăţii Timişoara a fost treptat redusă. A facilitat construcţia drumului
public în interiorul cetăţii şi dezvoltarea zonei adiacente cetăţii. Au fost
plantaţi pomi în Piaţa Prinţul Eugen (astăzi, Piaţa Libertăţii), străzile au
fost pavate, clădirile spitalului şi primăriei au fost extinse, a fost
înfiinţată brigada de pompieri voluntari şi a fost restaurată zona
rezidenţială. În 1867, un plan al liniilor tramvaiului tras de cai a fost creat
după ideile sale şi Küttel a devenit preşedintele Societăţii pentru construirea
unei linii ferate cu tracţiune animală. A sprijinit formarea unui liceu modern
(astăzi Liceul “Nikolaus Lenau”) şi a unui parc al oraşului. A ajutat la
construcţia „Teatrului, Redutei şi Hotelului”. Pentru acest proiect, a cheltuit
o parte însemnată a averii personale. Pe perioada construcţiei, Împăratul Franz
Josef I a vizitat Timişoara. La
propunerea lui Istvan M. Küttel (domiciliat în Germania), strănepotul lui Károly
Küttel, a fost dezvelită o placă comemorativă în cinstea acestuia. Placa a fost
amplasată pe faţada imobilului de pe bulevardul Tinereţii nr. 1 şi este
inscripţionată cu următorul text, în limba română, maghiară şi germană:
“Această piaţă a purtat numele “Această piaţă a purtat numele Piaţa Küttel ”.
Părintele
iluminatului electric stradal3. A urmat la conducerea oraşului Török Janos (1843 - 1892), care a ocupat funcţia de edil-şef între 1876 şi 1885. S-a născut la Vinga, iar în perioada 1854-1862 a fost elev la gimnaziul piarist din Timişoara, unde-şi ia luat bacalaureatul. A studiat apoi dreptul la Bratislava şi Budapesta. După absolvire, în perioada 1866-1869, este ajutor de notar la Vinga, apoi, din 1867, avocat stagiar. De aici, drumurile îl poartă spre capitala Banatului, unde devine practicant în biroul primarului Károly Küttel, apoi, pe vremea primarului Ferenc Steiner, este, timp de patru ani, notar-şef. După demisia lui Steiner, în anul 1867, este ales ca primar.
Va îndeplini această funcţie vreme de zece ani. După criza anilor 1870 (când s-au succedat câţiva ani de secetă, o lipsă acută, aproape generalizată, de bani, emigrarea, în masă, a păturilor sărace şi mijlocii) a purces, cu mână forte şi înţelepciune, să organizeze viaţa marelui oraş, aflat în plin avânt. În perioada sa ca primar, municipalitatea a achiziţionat fosta clădire a primăriei sârbe, iar pe terenul respectiv, cu acceptul oraşului, s-a edificat, prin reconstrucţie completă, o clădire impunătoare: şcoala superioară regală de stat, cu profil real. Dând dovada unui bun simţ comercial, cumpără, pentru oraş, uriaşa clădire a noului teatru, care luase foc, împreună cu localul şi cu hotelul aflat în acelaşi ansamblu. A constituit o societate pe acţiuni pentru a putea inaugura, cât mai repede, noul teatru şi pentru a sprijini activitatea unei instituţii teatrale permanente de limbă maghiară. A creat o cantină publică, un cămin pentru copiii orfani şi un fond de pensii. A fost preşedintele Societăţii de Ştiinţe ale Naturii din Ungaria de Sud, comandantul unităţii de pompieri voluntari. Accesul din cartierele adiacente, care se dezvoltau în ritm alert, era asigurat prin drumuri propice transportului cu cai. Pentru a accelera circulaţia, a purtat tratative pline de tact cu comandamentul militar al cetăţii. A insistat pe ideea „lărgirii porţilor” oraşului, îndrumând circulaţia dinspre zonele exterioare ale cetăţii înspre interiorul ei, prin porţile lărgite ale cetăţii. Susţine „asfaltizarea” drumurilor din cetate. Pe vremea cât a fost primar, s-a construit primul pod de fier peste canalul Bega. Tot el a iniţiat crearea unei reţele de canalizare în centrul Timişoarei, ceea ce avea să contribuie la îmbunătăţirea situaţiei sănătăţii publice. În anul 1885 a creat un spital public modern.
Primul oraş cu iluminat public electric din Europa continentală
Una dintre izbânzile mandatului său de primar o reprezintă felul în care a soluţionat iluminatul public din Timişoara, atunci când nu a mai prelungit contractul cu firma austriacă de iluminat cu gaz aerian şi a acceptat oferta mai avantajoasă a firmei londoneze. Astfel, în noiembrie 1884, Timişoara a devenit primul oraş de pe continent cu lumină stradală electrică. În februarie 1885, a fost numit comandant al poliţiei Capitalei (este vorba de Budapesta), cu sarcina de a reforma, în spiritul legii adoptate deja în 1881, întreaga poliţie de stat a Ungariei. În iunie 1892 mai face o vizită la Timişoara, dar, în toamna aceluiaşi an, o criză cardiacă survenită în vila sa de vacanţă de la Barlangliget îi va pune zilelor. Consiliul municipal decide să aducă la Timişoara rămăşiţele pământeşti ale ilustrului său concitadin, care au fost depuse la cimitirul din Cetate. În semn de aducere aminte, în 1896, municipalitatea îi realizează un bust pictat, care va fi amplasat în galeria de portrete a sălii de consiliu. Din anul 2009, o statuie din Parcul Central al Timişoarei îi evocă amintirea.
4. Cel mai longeviv primar: 29 de ani în folosul comunităţii
Careul de aşi ai primarilor Timişoarei din epoca de aur se încheie cu Carol Telbisz (1854- 1914), care ajunge primar la vârsta de doar 29 de ani. Este cel mai longeviv primar al Timişoarei. Timp de 29 de ani, în perioada 1885 - 1914, el a condus oraşul de la statutul de cetate fortificată, cu funcţii preponderent militare, la aşezarea modernă, dezvoltată în toate domeniile. Carol Telbisz provine dintr-o familie modestă de bulgari. El s-a născut în 1854, Dudeşti Vechi. A absolvit Facultatea de Drept din Budapesta, şi-a luat doctoratul în drept administrativ la Viena, apoi a efectuat stagii în adminsitraţie. Datorită calităţilor sale recunoscute, Telbisz a devenit primar la o vârstă tânără, de 29 de ani, după ce a fost înnobilat cu titlul de “nemeş”, sub numele Carol Telbisz de Obesenyo. Cariera sa în această funcţie este cea mai longevină din toată istoria Timişoarei. Administratia Telbisz decide la sfârşitul secolului al XIX-lea demolarea vechilor fortificaţii. Înainte de toate, s-a întocmit un plan urbanistic după modelul metropolelor occidentale. Timişoara a fost gândită atunci sub forma actuală: cetatea a fost înconjurată de cartiere, bulevarde mari, reţea de canalizare şi alimentare cu apă. Sub coonducerea primarului Telbisz, vechiul tamvai cu cai a fost înlocuit cu tramvaiul electric.
O preocupare deosebită a acestei administraţii a fost educaţia şi cultura locuitorilor. A fost construit Muzeul Vechi şi au fost deschise bibliotecile populare. Pentru educaţie, s-a construit Liceului de Băieţi („C.D. Loga”), Liceului de Fete (Liceul Pedagogic), Preparandia pentru învăţători (Liceul „J. L. Calderon”) şi Şcoala Profesională (Liceul Electromotor). Au mai fost ridicate Sinagoga din Fabric şi Biserica Millenium. S-a acordat, în timpul mandatului lui Carol Telbisz, o atenţie deosebită sportului. A fost amenajată pista de ciclism Velocitas, au fost întemeiate Clubul Chinezul şi primul stadion modern din Timişoara. Au fost construite Turbinele (Hidrocentrala) şi a fost reformată Camera de Comerţ şi Industrie. Au apărut fabrica de pantofi Turul, Întreprinderea de Pălării Paltim, Fabrica de Chibrituri, Filatura, Centrul Timişorean al Fabricii de Unt „Hungaria”, Fabrica Kandia, Fabrica de Textile, Fabrica de Lanţuri, Fabrica de Trăsuri. A fost modernizată Moara Timişoara. Apariţii cu implicaţii economice au mai fost Palatul Societăţii Timiş - Bega (Regionala C.F.R.), Palatul Poştei, Palatul Lloyd, Palatul Dauerbach (Palace), Palatul Neptun, Banca de Scont, Banca de Stat, Banca Timişoara şi Abatorul. În 1893, primăria a achiziţionat, pe strada Gheorghe Doja nr. 16, un teren pe care l-a donat Institutului de surdomuţi. “Dacă privim la ceea ce am realizat şi la acele planuri care ne aşteaptă, atunci putem spune că am terminat doar începutul şi am asigurat doar bazele necesare dezvoltării în continuare. Generaţia următoare are datoria de a transforma Timişoara într-un oraş mare, frumos şi modern”, a spus Carol Telbisz, care a lăsat parcă un testament pentru viitorii primari.
Scutiri de taxe şi impozite pe 15 ani Carol Telbisz a oferit societăţilor comerciale scutiri de taxe şi impozite pe 15 ani, terenuri şi materiale de construcţie gratuit, astfel încât oraşul ajunge să se dezvolte aproape singur. A înfiinţat diferite fonduri de ajutorare a saracilor şi cantine sociale.
În 1905 a devenit consilier al Curţii Regale Maghiare. La aniversarea a 20 de ani în funcţia de primar, a fost numit cetăţean de onoare al Timişoarei. Din păcate, în 1914 s-a îmbolnăvit grav şi a murit, după nu mai puţin de 29 de ani în slujba oraşului. Trupul său a fost depus la Biserica Piaristă, unde timişorenii şi-au putut lua rămas bun de la fostul lor primar. Telbisz a fost înmormântat în cimitirul din Calea Lipovei.
Careul de aşi al
primarilor care au transformat Timişoara în “Mica Vienă”
15 februarie 2013, 03:49
citesc mai tarziu
download pdf print article
Articol
Comentarii 0
Galerie foto
de
Stefan Both
Devino fan
+3 (3 voturi)
citeste totul despre:
timisoara
primari
banat
johann preyer
carol kuttel
torok janos
carol telbisz
0
share
0
inShare
Aboneaza-te la newsletter
Abonare
1/14
Carol Telbisz, cel mai longeviv primar al Timişoarei
La mijlocul secolul al XIX-lea, Timişoara a început să înflorească
într-un ritm ameţitor. Până la Primul Război Mondial avea să devină al
treilea oraş ca importanţă al Ungariei de atunci, după Budapesta şi
Presburg (Bratislava).
Ştiri pe aceeaşi temă
Alexandrina Găinuşe, activista PCR despre care se vorbeşte şi azi
când...
Weekend cu teatru, muzică de toate genurile şi spectacole inedite
pent...
Timişoara va fi împânzită de camere de luat vederi, în valoare de
692....
Publicitate
Proiecte Cetelem
www.cetelem.ro/
In 10 min poti sa ai un credit de la Cetelem preaprobat si in cateva
zile in contul tau fara sa treci pe la banca.
Johann K. Preyer (1805-1888) şi-a început primul mandat ca primar al
Timişoarei în 1844 şi s-a aflat la conducerea oraşului până în 1858.
Este considerat întemeietorul oraşului modern. În urma muncii sale de 14
ani a lăsat scrisă "Monografia oraşului liber crăiesc", una din cărţile
care descriu cel mai bine viaţa Timişoarei la mijlocul secolului al
XIX-lea.
Preyer s-a născut la Lugoj, în 28 octombrie 1805, a urmat şcoala primară
din oraşul natal, liceul la Szeged, iar în 1824 a absolvit Facultatea
de Drept de la Presburg (actualmente Bratislava). De numele lui sunt
legate înfiinţarea în 1846 a Fabricii de tutun şi a primei case de
economii din oraş sau introducerea gazului lampant pentru iluminat
stradal.
În 1845 s-a înfiinţat prima asociaţie muzicală, iar în 1846 Şcoala de
Muzică şi Academia de Drept. A luat măsuri care au dus la dezvoltarea
industriei şi comerţului. Johann Preyer a condus oraşul şi în revoluţia
din 1848-1849, reuşind în scurt timp să înlăture urmările asediului
Timişoarei
“Timişoara, oarecum ultimul bastion al civilizaţiei de azi înspre
Orient, la câteva ore de graniţa Imperiului Otoman, este ultima
purtătoare de cultură, care emană din civilizaţia europeană… Impresia pe
care oraşul Timişoara o face de obicei asupra străinului, este una
favorabilă. Dar n-are voie să aducă cu el criteriile pariziene, vienze
sau, în general, ale oraşelor rezidenţiale, căci, naturalmente ar fi
dezamăgit. Dar acest oraş, mai ales Cetatea şi Iosefinul, are străzi
drepte, aşezate dreptunghiular.
Cetatea complet pavată, periferiile parţial. Cetatea are aproape în
totalitate trotuare bune, cu excepţia unor străzi laterale, unde casele
sunt cu parter, în rest clădirile sunt cu unul, două sau trei etaje,
care toate sunt acoperite cu ţiglă, la parter aproape toate au prăvălii,
cu vitrine elegante, rivalizând cu oraşele mari şi care conferă
oraşului un aspect prietenos.
Două pieţe de mărimi puţin obişnuite şi regulate şi mai multe mici oferă
activităţii intense a locuitorilor spaţiu şi aer, curăţenia
contrastează plăcut cu starea altor oraşe de provincie, iar iluminarea
excepţională, care în curând va funcţiona cu gaz, este recunoscută ca
neîntrecută în Ungaria. Timişoara corespunde ca atare exigenţelor
necesare, care se pot pune unui oraş de rangul doi sau trei, până şi în
privinţa caleştilor. Împrejurimea prezintă alei plăcute, nou plantate,
cu multă grijă, pentru plimbări, făcând legătura cu periferia", spune
Preyer în monografie.
O duzină de ziare, două librării care vând obiecte de artă, biblioteca
de împrumut, prima din Imperiu, sala de spectacole unde au concertat
Liszt, Lowe şi Erl, Arena din grădină, unde se joacă piese de teatru sau
tipografiile vorbesc despre viaţa spirituală a Timişoarei din perioada
lui Johann Preyer.
În perioada lui Johann Preyer a început construirea unor hoteluri
elegante, s-a pus în funcţiune primul oficiu telegrafic şi s-a construit
calea ferată Timişoara – Szeged.
În 1858 cade în dizgraţie şi este înlăturat din funcţie. Se retrage la
Gmunden, în Austria, unde se ocupă de literatură. Revine în Timişoara în
anul 1861 şi este numit judecător de tribunal la Curtea de Justiţie
Imperială şi vicepreşedinte de tribunal. Deziluzionat de sistemul
birocratic, în 1876 se retrage definitiv la Kirchenberg, în Austria,
unde va şi muri la vârsta de 83 de ani.
Primarul care a introdus tramvaiul cu cai
Următorul mare primar al Timişoarei va fi Károly Küttel (1818 - 1875).
Acesta a avut două mandate de succes: 1859-1861 şi 1867-1872.
Familia Küttel este originară din Anglia, din comitatul Northampton. În
timpul războiului de 100 de ani, familia lui s-a stabilit în Franţa de
unde, în timpul războaielor religioase, a fost silită să emigreze în
Germania.
În timpul administraţiei lui Károly Küttel, funcţia militară a cetăţii
Timişoara a fost treptat redusă. A facilitat construcţia drumului public
în interiorul cetăţii şi dezvoltarea zonei adiacente cetăţii. Au fost
plantaţi pomi în Piaţa Prinţul Eugen (astăzi, Piaţa Libertăţii),
străzile au fost pavate, clădirile spitalului şi primăriei au fost
extinse, a fost înfiinţată brigada de pompieri voluntari şi a fost
restaurată zona rezidenţială.
În 1867, un plan al liniilor tramvaiului tras de cai a fost creat după
ideile sale şi Küttel a devenit preşedintele Societăţii pentru
construirea unei linii ferate cu tracţiune animală.
A sprijinit formarea unui liceu modern (astăzi Liceul “Nikolaus Lenau”)
şi a unui parc al oraşului. A ajutat la construcţia „Teatrului, Redutei
şi Hotelului”. Pentru acest proiect, a cheltuit o parte însemnată a
averii personale. Pe perioada construcţiei, Împăratul Franz Josef I a
vizitat Timişoara.
La propunerea lui Istvan M. Küttel (domiciliat în Germania), strănepotul
lui Károly Küttel, a fost dezvelită o placă comemorativă în cinstea
acestuia. Placa a fost amplasată pe faţada imobilului de pe bulevardul
Tinereţii nr. 1 şi este inscripţionată cu următorul text, în limba
română, maghiară şi germană: “Această piaţă a purtat numele ”.
Părintele
iluminatului electric stradal
A urmat la conducerea oraşului Török Janos (1843 - 1892), care a ocupat
funcţia de edil-şef între 1876 şi 1885.
S-a născut la Vinga, iar în perioada 1854-1862 a fost elev la gimnaziul
piarist din Timişoara, unde-şi ia luat bacalaureatul. A studiat apoi
dreptul la Bratislava şi Budapesta. După absolvire, în perioada
1866-1869, este ajutor de notar la Vinga, apoi, din 1867, avocat
stagiar. De aici, drumurile îl poartă spre capitala Banatului, unde
devine practicant în biroul primarului Károly Küttel, apoi, pe vremea
primarului Ferenc Steiner, este, timp de patru ani, notar-şef. După
demisia lui Steiner, în anul 1867, este ales ca primar.
Va îndeplini această funcţie vreme de zece ani. După criza anilor 1870
(când s-au succedat câţiva ani de secetă, o lipsă acută, aproape
generalizată, de bani, emigrarea, în masă, a păturilor sărace şi
mijlocii) a purces, cu mână forte şi înţelepciune, să organizeze viaţa
marelui oraş, aflat în plin avânt.
În perioada sa ca primar, municipalitatea a achiziţionat fosta clădire a
primăriei sârbe, iar pe terenul respectiv, cu acceptul oraşului, s-a
edificat, prin reconstrucţie completă, o clădire impunătoare: şcoala
superioară regală de stat, cu profil real.
Dând dovada unui bun simţ comercial, cumpără, pentru oraş, uriaşa
clădire a noului teatru, care luase foc, împreună cu localul şi cu
hotelul aflat în acelaşi ansamblu. A constituit o societate pe acţiuni
pentru a putea inaugura, cât mai repede, noul teatru şi pentru a
sprijini activitatea unei instituţii teatrale permanente de limbă
maghiară. A creat o cantină publică, un cămin pentru copiii orfani şi un
fond de pensii.
A fost preşedintele Societăţii de Ştiinţe ale Naturii din Ungaria de
Sud, comandantul unităţii de pompieri voluntari.
Accesul din cartierele adiacente, care se dezvoltau în ritm alert, era
asigurat prin drumuri propice transportului cu cai. Pentru a accelera
circulaţia, a purtat tratative pline de tact cu comandamentul militar al
cetăţii.
A insistat pe ideea „lărgirii porţilor” oraşului, îndrumând circulaţia
dinspre zonele exterioare ale cetăţii înspre interiorul ei, prin porţile
lărgite ale cetăţii.
Susţine „asfaltizarea” drumurilor din cetate. Pe vremea cât a fost
primar, s-a construit primul pod de fier peste canalul Bega. Tot el a
iniţiat crearea unei reţele de canalizare în centrul Timişoarei, ceea ce
avea să contribuie la îmbunătăţirea situaţiei sănătăţii publice. În
anul 1885 a creat un spital public modern.
Primul oraş cu iluminat public electric din Europa continentală
Una dintre izbânzile mandatului său de primar o reprezintă felul în care
a soluţionat iluminatul public din Timişoara, atunci când nu a mai
prelungit contractul cu firma austriacă de iluminat cu gaz aerian şi a
acceptat oferta mai avantajoasă a firmei londoneze. Astfel, în noiembrie
1884, Timişoara a devenit primul oraş de pe continent cu lumină
stradală electrică.
În februarie 1885, a fost numit comandant al poliţiei Capitalei (este
vorba de Budapesta), cu sarcina de a reforma, în spiritul legii adoptate
deja în 1881, întreaga poliţie de stat a Ungariei.
În iunie 1892 mai face o vizită la Timişoara, dar, în toamna aceluiaşi
an, o criză cardiacă survenită în vila sa de vacanţă de la Barlangliget
îi va pune zilelor.
Consiliul municipal decide să aducă la Timişoara rămăşiţele pământeşti
ale ilustrului său concitadin, care au fost depuse la cimitirul din
Cetate. În semn de aducere aminte, în 1896, municipalitatea îi
realizează un bust pictat, care va fi amplasat în galeria de portrete a
sălii de consiliu. Din anul 2009, o statuie din Parcul Central al
Timişoarei îi evocă amintirea.
Cel mai longeviv primar: 29 de ani în folosul comunităţii
Careul de aşi ai primarilor Timişoarei din epoca de aur se încheie cu
Carol Telbisz (1854- 1914), care ajunge primar la vârsta de doar 29 de
ani. Este cel mai longeviv primar al Timişoarei. Timp de 29 de ani, în
perioada 1885 - 1914, el a condus oraşul de la statutul de cetate
fortificată, cu funcţii preponderent militare, la aşezarea modernă,
dezvoltată în toate domeniile.
Carol Telbisz provine dintr-o familie modestă de bulgari. El s-a născut
în 1854, Dudeşti Vechi. A absolvit Facultatea de Drept din Budapesta,
şi-a luat doctoratul în drept administrativ la Viena, apoi a efectuat
stagii în adminsitraţie.
Datorită calităţilor sale recunoscute, Telbisz a devenit primar la o
vârstă tânără, de 29 de ani, după ce a fost înnobilat cu titlul de
“nemeş”, sub numele Carol Telbisz de Obesenyo. Cariera sa în această
funcţie este cea mai longevină din toată istoria Timişoarei.
Administratia Telbisz decide la sfârşitul secolului al XIX-lea demolarea
vechilor fortificaţii. Înainte de toate, s-a întocmit un plan
urbanistic după modelul metropolelor occidentale. Timişoara a fost
gândită atunci sub forma actuală: cetatea a fost înconjurată de
cartiere, bulevarde mari, reţea de canalizare şi alimentare cu apă. Sub
coonducerea primarului Telbisz, vechiul tamvai cu cai a fost înlocuit cu
tramvaiul electric.
O preocupare deosebită a acestei administraţii a fost educaţia şi
cultura locuitorilor. A fost construit Muzeul Vechi şi au fost deschise
bibliotecile populare. Pentru educaţie, s-a construit Liceului de Băieţi
(„C.D. Loga”), Liceului de Fete (Liceul Pedagogic), Preparandia pentru
învăţători (Liceul „J. L. Calderon”) şi Şcoala Profesională (Liceul
Electromotor). Au mai fost ridicate Sinagoga din Fabric şi Biserica
Millenium.
S-a acordat, în timpul mandatului lui Carol Telbisz, o atenţie deosebită
sportului. A fost amenajată pista de ciclism Velocitas, au fost
întemeiate Clubul Chinezul şi primul stadion modern din Timişoara.
Au fost construite Turbinele (Hidrocentrala) şi a fost reformată Camera
de Comerţ şi Industrie. Au apărut fabrica de pantofi Turul,
Întreprinderea de Pălării Paltim, Fabrica de Chibrituri, Filatura,
Centrul Timişorean al Fabricii de Unt „Hungaria”, Fabrica Kandia,
Fabrica de Textile, Fabrica de Lanţuri, Fabrica de Trăsuri. A fost
modernizată Moara Timişoara. Apariţii cu implicaţii economice au mai
fost Palatul Societăţii Timiş - Bega (Regionala C.F.R.), Palatul Poştei,
Palatul Lloyd, Palatul Dauerbach (Palace), Palatul Neptun, Banca de
Scont, Banca de Stat, Banca Timişoara şi Abatorul.
În 1893, primăria a achiziţionat, pe strada Gheorghe Doja nr. 16, un
teren pe care l-a donat Institutului de surdomuţi.
“Dacă privim la ceea ce am realizat şi la acele planuri care ne
aşteaptă, atunci putem spune că am terminat doar începutul şi am
asigurat doar bazele necesare dezvoltării în continuare. Generaţia
următoare are datoria de a transforma Timişoara într-un oraş mare,
frumos şi modern”, a spus Carol Telbisz, care a lăsat parcă un testament
pentru viitorii primari.
Cât a fost primar Telbisz, Timişoara a ajuns să fie considerată unul din
cele mai importante oraşe din Imperiul Austro-Ungar.
Scutiri de taxe şi impozite pe 15 ani
Carol Telbisz a oferit societăţilor comerciale scutiri de taxe şi
impozite pe 15 ani, terenuri şi materiale de construcţie gratuit, astfel
încât oraşul ajunge să se dezvolte aproape singur. A înfiinţat diferite
fonduri de ajutorare a saracilor şi cantine sociale.
În 1905 a devenit consilier al Curţii Regale Maghiare. La aniversarea a
20 de ani în funcţia de primar, a fost numit cetăţean de onoare al
Timişoarei. Din păcate, în 1914 s-a îmbolnăvit grav şi a murit, după nu
mai puţin de 29 de ani în slujba oraşului. Trupul său a fost depus la
Biserica Piaristă, unde timişorenii şi-au putut lua rămas bun de la
fostul lor primar. Telbisz a fost înmormântat în cimitirul din Calea
Lipovei.
Citeste mai mult: adev.ro/mi8ler
Citeste mai mult: adev.ro/mi8ler
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu