160 de ani de la nasterea lui "NEA IANCU"

 

 

Să mai spună cineva că I.L. Caragiale nu e cel mai mare analist politic al vremurilor de azi!

Marţi, 24 ianuarie 2012, Victor Ponta a fost oaspetele de onoare al Serbărilor Unirii, organizate şi anul acesta, la Focşani, de Marian Oprişan. Prezenţa preşedintelui PSD la sindrofie a iscat în plan politico-mediatic o controversă pătimaşă, cum sunt, de altfel, toate controversele inutile de la noi.
Nu e vorba dacă domnul Victor Ponta a băut sau nu apă din pârâiaşul Milcov, într-un gest de a răspunde îndemnului „Hai la Milcov cu grăbire/ Să-l secăm dintr-o sorbire!". Cum nu e vorba nici dacă liderul PSD ar fi trebuit sau nu însoţit de Crin Antonescu, liderul PNL, şi de Ăla Micu, zis şi liderul PC. E vorba dacă Victor Ponta a fost sau nu huiduit.
Presa Puterii susţine că da, şi se grăbeşte să vadă în asta o semnificaţie: Copreşedintele USL nu stă chiar atât de bine în sondaje cum zic unii. Presa Opoziţiei susţine că nu, şi se grăbeşte, la rându-i, să  vadă în întreaga afacere o născocire a „propagandei băsesciene".
Că despre un fapt al realităţii pot exista în presă două aserţiuni net diferite, care să se bată cap în cap, nu trebuie să ne mire. I.L. Caragiale a surprins magistral în schiţa „Temă şi variaţiuni" de ce-i în stare presa de tip Trompetă! A fost sa nu huiduit Victor Ponta la Focşani? Oricât ar părea de ciudat, nu ţin deloc să aflu răspunsul. Şi din simplul motiv că, spre deosebire de alţi confraţi, alintaţi cu porecla lideri de opinie, eu nu dau nici o semnificaţie huiduielii unui politician:
1. În cele peste două decenii de aşa-zisă democraţie, am întâlnit în dese rânduri chestia cu huiduitul transformat rapid în fapt semnificativ din punct de vedere politic. Li s-a întîmplat asta tuturor preşedinţilor României şi mai tuturor premierilor. S-a dovedit ulterior că incidentul fusese aranjat de adversarii politicianului respectiv.
2. Ştiu aproape pe de rost bucata Tempora mutantur, tipărită în numărul din 30 mai 1893 al „Moftului Român", publicaţie condusă de I.L. Caragiale: „Ni se scrie din Iaşi că d. G.A. Scorţescu, directorul «Evenimentului», ar fi voit, cu ocazia vizitei prinţului moştenitor în a doua capitală, să angajeze câţiva inşi cari să reprezinte opinia publică «reală şi sinceră» la această solemnitate, fluierând şi aruncînd mere murate. Spre acest scop, d-sa s-ar fi adresat la nişte cetăţeni reputaţi pentru capacitatea şi meritele lor probate încă de mult. Dn nenorocire însă pentru valorosul regicid, cetăţenii solicitaţi l-au refuzat răspunzîndu-i:
- Nu putem coane Ghiţă, sărut mâna: am apucat să ne angajăm cu conul Costea Balş pentru ura!"
Textul se referă la o realitate istorică precisă. Duminică, 23 mai 1893, soseşte la Iaşi, pentru a pune piatra de temelie a noii clădiri a Universităţii, Alteţa Sa Regală Moştenitorul Tronului, Ferdinand. Viitorul Rege al României e însoţit de premierul Conservator Lascăr Catargiu şi de Take Ionescu, ministrul Instrucţiei Publice. Programul vizitei se remarcă prin densitatea momentului, cerută de grămădirea acţiunilor în cuprinsul unei singure zile, deoarece seara, la ora 20.25, când e tren de Bucureşti, Înaltul Oaspete urmează să părăsească Iaşul.
Popasul ieşean al Prinţului Moştenitor are loc într-un moment tensionat din punct de vedere politic. Partidul Conservator se afla la Putere din 23 martie 1888. Se înţelege că Partidul Naţional Liberal era de cinci ani în Opoziţie. Pe vremea lui Carol I, după cîţiva ani de stat în Opoziţie, un partid - Liberal sau Conservator - prindea să se agite. Nu numai împotriva guvernului, dar şi împotriva Regelui. Carol I avea prerogativa de a demite pe premier şi a desemna drept premier pe liderul partidului din Opoziţie.
La început, Regele era luat cu binişorul. Dacă însă nu răspundea cererii de a-l demite pe premier, Opoziţia se năpustea asupra Lui: injurii în presă, discursuri ameninţătoare prin cluburile de partide, ba chiar şi tulburări de stradă.
În mai 1893, supărarea Liberalilor pe Carol I şi, prin asta, şi pe Prinţul Moştenitor, atinsese un grad maxim. În acest context, are loc vizita lui Ferdinand la Iaşi, unde activa o filială puternică a PNL,  condusă de G.A. Scorţescu, directorul ziarului „Evenimentul".
Prinţului i se pregăteau atât fluierături, cât şi urale.  Şi unele, şi altele, plătite! Să mai spună cineva că I.L. Caragiale nu e cel mai mare analist politic al vremurilor de azi!