joi, 22 septembrie 2011

Din seria :Cine ne reprezinta ...


Oare proverbul
      “Lupu-si schimba paru, dar naravu ba” este adevarat?


Sâmbătă, 03 Decembrie 2005 - 07:13 AM Aleg.RO: Pe banca si in parc

Publicat de: EVENIMENTUL ZILEI   Tudor FluerasSambata,  03 Decembrie 2005

Politistii si jandarmii spun ca e vinovat . El spune, evident, ca e nevinovat. Inspectorul Chis Culita este in mijlocul unui nou scandal. 

Dupa ce in urma cu un an a fost surprins in flagrant in tufe, intr-un parc din Timisoara, acum actiunea  s-a mutat in complexul studentesc. Inspectorul Chis Culita bea o bere cu prietenii pe o banca (??!!) in complex. S-a veselit omul pana cand o patrula i-a cerut actele. De aici, varianta oficiala nu mai coincide cu cea a inspectorului Chis Culita. Politistii spun ca angajatul Primariei a facut urat. Inspectorul Chis Culita spune exact invers. Important in cele doua episoade este insa faptul ca un angajat al Primariei Timisoara ajunge in astfel de situatii. Nu cred ca un inspector de la Primaria din Karlsruhe isi face nevoile prin parc printre caini. Si nu cred ca un inspector de la Primaria Mulhouse bea bere pe o banca printre caminele studentesti. Cazul Chis Culita poate parea minor.

 Nu e foarte important ca un servitor al comunitatii da mici reprezentatii prin parcuri sau pe strada. Escapadele inspectorului arata insa ca mai avem ceva de mers pe drumul catre civilizatie. Un angajat al Primariei Timisoara nu are voie sa se implice in scandaluri. Pur si simplu trebuie sa le evite. Daca are chef sa bea o bere cu prietenii, poate sa o faca intr-un bar sau intr-un restaurant. Aceleasi locuri pot fi folosite pentru a rezolva problema de la prima aventura cu jandarmii, ca wc-uri publice nu prea mai exista prin oras, prin grija Primariei. Interesanta este si reactia oficiala a sefilor din Primarie. Nu stim, nu cunoastem, daca aflam va spunem. De fapt, nici nu-i intereseaza. Ii cam doare in cot de ceea ce fac subalternii lor. Cel putin asta spune declaratia purtatorului de cuvant al Primariei. Iar daca declaratia purtatorului de cuvant nu reflecta pozitia oficiala a conducerii Primariei, ramane cum am stabilit. Adica pe sefii Primariei ii cam doare in ambele coate de ceea ce se intampla in Primarie, pentru ca altfel nu ar scoate pe gura purtatorul de cuvinte orice ii trece prin cap. Inspectorul Chis Culita nu poate fi considerat vinovatul de serviciu. Nu este singurul care o da in bara. Pentru Primaria Timisoara, cazul este reprezentativ si indica nivelul de aroganta si infatuare la care au ajuns cei care conduc aceasta institutie. Cei care nu danseaza asa cum canta ei sunt dusmani platiti si odiosi. Cei care nu voteaza ce le baga ei sub nas sunt niste prosti care nu inteleg nimic. Cei care raman nu conteaza. Sunt gata sa accept faptul ca sefii Primariei sunt cei mai inteligenti oameni de pe planeta. Dar le lipseste decenta si umilinta pe care o datoreaza celor care i-au ales si nu stiu deloc sa arate cat de destepti sunt. Primaria este condusa de inspectori Chisi Culita.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu